De cateva saptamani ma confrunt cu niste intrebari legate de sexul opus, intrebari la care nu prea gasesc raspunsul... De ce barbatii simt nevoia sa minta in chestiuni minore? De ce au impresia ca noi ii credem asa usor?
Cunosc un personaj, sa-l numim M., de vreo doi ani si totusi se pare ca nu-l cunosc deloc. E drept ca nu ne-am intalnit de prea multe ori, prima data am facut cunostinta la mare, intr-o atmosfera placuta, soare puternic, aer sarat, propice pentru aventuri. Am flirtat putin, nu aveai cum sa-i rezisti, desi era totusi copil in gesturi si fapte. Intr-o dimineata am aflat ca a plecat si ca m-a cautat ca sa-si ia ramas bun, dar eu dormeam, dupa o noapte tumultoasa, asa ca nu am auzit cand a intrat. In fine... M-a sunat cand am revenit in Cluj, ca sa vada ce fac. Stateam ca pe ace! Urma sa ma invite in oras? Ii placea de mine? Eram debusolata si de aceea am decis sa discut cu un vecin despre asta...Asa ca i-am povestit cu lux de amanunt acestuia ce se petrecea si il stresam cu intrebari de genul: are intentia M. sa ma invite undeva? De ce se comporta asa? De ce m-ar lasa sa ma agit M. daca nu ar avea vreo intentie?...Si asa mai departe... Intrebarile continuau si nu se sfarseau, dar acest prieten m-a asigurat ca M. ma placea si ca exact asa s-a comportat si el intr-o situatie asemanatoare cu o domnisoara pe care o placea. M-am linistit la spusele lui... Ulterior am aflat ca acest vecin ma vroia intr-un "fel anume", desi eu il consideram prieten si sfatuitor... Am ramas prieteni.
La interval de 2 zile dupa conversatia mea cu vecinul meu, M. m-a sunat si m-a chemat in oras. M-am simtit in al 9-lea cer si totodata satisfacuta de rezultat. Inca nu intelegeam barbatii(nu ca i-as intelege acum), dar incepusem sa-mi fac o parere, ceea ce era de bine. In sfarsit, am iesit cu M., a fost ok, am platit eu deoarece vroiam sa mai existe si a 2-a iesire, cand urma sa plateasca el(denaturand putin stilul german, in care fiecare isi plateste si adaptandu-l la propriul stil, in care la o iesire plateste unul din parteneri, iar la urmatoarea intalnire plateste celalalt). Totul a fost ok, doar ca nu m-a mai sunat ulterior. Eram confuza deoarece intalnirea fusese una destul de reusita, inafara de faptul ca el se uita la meci in cafenea si eu ii povesteam chestiuni de viata, crezuri, idei etc. Amuzant,nu? Imi dadusem seama ca am fost prea serioasa, ca trebuia sa fiu mai pisicoasa, ca sa-i atrag atentia. Eram constienta ca ii plac genul acela de fete, dar eu nu vroiam sa fiu altfel decat simteam si daca el nu era dispus sa ma inteleaga, nu mai era nimic de facut. Ulterior mi-a spus ca a fost la o nunta si ca a intalnit ceva potentiala iubita, nu am inteles nici eu prea bine, dar am inteles ideea generala: avea prietena. "Minunat", mi-am zis si am renuntat.
Dupa vreun an, m-a sunat din nou... Nu-mi venea sa cred!! Dupa un an? "Minunat", gandeam din nou, dar mult mai ironic decat prima data. Se pare ca vroia sa ne revedem. Am facut ce nu am facut si ne-am intalnit, chiar cu cateva zile inainte sa merg in Grecia. A fost o intalnire pozitiva din toate punctele de vedere, dar dupa cum il stiam, mi-am dat seama ca nu e cu finalitate. Am fost int-o cafenea draguta, muzica buna si culmea, era meci din nou. De data asta mi-am propus sa-i distrag atentia, orice ar fi. Binenteles, am reusit. Ne-am sarutat, am vorbit. De data asta a fost mult mai deschis cu mine, mi-a povestit lucruri personale, a fost foarte dragutz, dar simteam ceva care era in neregula. Trebuia sa ne intalnim cu niste prieteni de-ai mei, dar eu mai vroiam sa stau cu el... Asa ca i-am sunat si le-am zis ca ajung mai tarziu la intalnirea cu ei, apoi am mers in parc cu M. Pe strada era mai reticent, mai sec, mai distantat, nu intelegeam de ce. Banuiam ca motivul era sa nu ne vada vreun cunoscut, nu am zis nimic, desi m-a deranjat. Cand am ajuns in parc, m-a luat de mana, m-a sarutat... M-a chemat la el. La aceasta propunere l-am refuzat frumos, dar eram totusi frustrata. De ce toti ma chemau la ei asa repede? Deja nu mai suportam invitatiile de genul acesta. Eu imi doream ceva serios... De ce nu reuseam sa am ceva serios cu cineva in acea perioada? Era ceva care ma enerva! Evident, nu i-am aratat ca m-a deranjat propunerea, de fapt am trecut peste, m-am prefacut ca totul ar fi in ordine, pentru a pastra seara si momentul.
Povestea continua cu plecarea mea in Grecia, la inceputul lui iulie, dar asta o sa povestesc altadata. Prin septembrie iar m-a accesat M., sa vada ce fac, sa-mi spuna ca o sa vina la Cluj in 2-3 saptamani, ca ar trebui sa ne intalnim, ca ii e dor de mine etc. Am fost draguta cu el, dar in mintea mea imi ziceam:"bullshit!". Stiam ca nu avea de gand sa ne intalnim, ca o sa intervina ceva, ca o sa-si faca o noua iubita pana ne vedem sau alt motiv si asa a si fost. Facultatea a inceput dar el nu a mai dat nici un semn. Vedeam ca e online, dar nu zicea nimic. Nici eu. Apoi iar m-a cautat, mi-a spus ca vara respectiva avusese multe lucruri pe cap, cu familia, cu afacerile, ca nu iesise cu nimeni, ca a fost singur tot timpul, ca nu a avut timp de nimic. Incercam sa-l cred, dar nu puteam. De ce avea impresia ca o sa cred toate "plangerile" lui, ca o sa-l compatimesc si o sa-l doresc? Inca il doream, dar intr-un mod foarte indiferent. De fapt nu credeam decat 10% din tot ce-mi zicea.
Binenteles ca am fost draguta, l-am compatimit, ca doar asta trebuia sa fac. Nu jucam teatru, dar nu vroiam sa fiu prea violenta, sau rea si sa-mi para rau. Binentels ca apoi iar nu a mai dat vreun semn de viata, pana acum cateva zile, cand mi-a spus ca ii e dor de mine, ca e foarte ocupat cu antrenamentele, cu facultatea si altele. De ce barbatii cauta mereu scuze? Eu nu i-am cerut sa imi dea explicatii. Daca nu-i pasa, atunci e ok, dar nu e nevoie sa se explice. Sau e confuz? Mda... Nu sunt singura femeie care s-a saturat de minciuni ieftine din partea barbatilor. Oare ei cred ce spun? Oare nu-si dau seama ca mint? Sau poate sunt atat de copii incat incep chiar ei sa creada propriile minciuni, desi daca s-ar auzi, probabil si-ar da seama ca sunt ridicoli.
Acest subiect ma face sa ma gandesc....si sa ma gandesc.... Evident ca M. nu mai are credibilitate in fata mea, dar o sa incerc sa fiu draguta. Data viitoare cand o sa ii fie dor de mine nu o sa mai am eu timp, din pacate. Femeile sunt dispuse sa treaca peste foarte multe, sa faca compromisuri pentru ca sa fie bine in ceea ce-i priveste pe barbati, dar cred ca nu e bine. Ca sa inchei intr-o aura de optimism, fetelor, eu zic ca meritam mai mult de atat!
4 comentarii:
Cine minte o face de obicei pentru un avantaj.
Si poate ca "specia" baietilor mincinosi prospera si pentru ca sunt destule fete credule, sau, pentru ca nu sunt destule fete care sa le confrunte gogosile in fata.
Si daca tot suntem tineri seriosi, n-ar trebui oare sa ne rezervam sarutul pentru cel care ne va fi alesul pe viata?
Draga mea, cine este interesat cu adevarat de existenta unei distinse domnisoare, va suna again and again, fara sa astepte o zi, o luna sau un an, si mai ales fara sa se scuze in mod stupid. Noi, femeile, suntem cele vinovate de comportamentul insuficient de satisfacator al barbatilor. Atunci cand noi vom fi suficient de selective si vom sti sa nu ne coboram standardele sub limita nivelului propriu, vom primi ceea ce vom merita/ceea ce asteptam. Asta e parerea mea! Daca noi nu am accepta atat de multe si nu am fi atat de indulgente, comporatamentul dumnealor-masculilor s-ar adapta noilor "cerinte". Nu sustin ideea supraestimarii propriei persoane, nici vorba de asa ceva, sustin doar constientizarea propriei valori, seriozitatea si selectivitatea(fara de care ne-am pierde prin multime).
Mai multe, data viitoare in zorki:)
Cu drag, Laurentia
Super..:) Poate ca baietzii sint mincinosi asa cum reiese din "intelepciunea si vasta experientza populara" da daca stai putin si te uiti atent ai sa observi fara prea mare efort ca se minte pe toate fronturile: de la viatza de zi cu zi intre persoane cu sexe opuse si pina la politicienii, de la fetele ce tzin umbra trotuarului pina la cuvioasele de la minastire, de la tzincul care abia a inceput sa vorbeasca pina la moshul sprijinit de baston...
Mint baietzii/barbatzii femeile? au facut-o de cind lumea si or sa o mai faca in continuare..si de cele mai multe ori tocmai pentru ca femeilor le place asta..dada, nu exagerez. De pilda care femeie, urita fiind, ar accepta sa-i zici adevarul? sau care femeie, dupa ce a batut citiva km de Mall si are proasta inspiratzie sa-si cumpere un articol de imbracaminte ciudat si in care ii sta aiurea, accepta sa-i zici ca s-a imbracat ca o fufa? ..sau sa uitzi sa-i aduci laudele de rigoare dupa ce s-a "sacrificat" si s-a bagat in pat cu tine, de parca favoarea ar fi fost doar a ta ca barbat...Sigur ca da, poti s-o faci si sa-i spui adevarul in fatza, dar asta inseamna de cele mai multe ori sa-ti tai craca de sub picioare si sa-ti cistigi un dusman sigur pe viatza. Asa ca daca esti diplomat/a, alegi minciuna.
As concluziona ca minciuna barbatzilor (in cele mai multe cazuri) se bazeaza pe caracterul femeii de a dori sa auda ce vrea ea, nu adevarul..incepind cu declaratiile timpurii "te iubesc", cu laudele si osanalele de care multe au nevoie ca motivatie pentru a ajunge sub asternut, sau pentru a verifica daca celalalt se chinuie sa stoarca o minciuna (ea stiind desigur adevarul) si prin asta o secventza a controlului asupra situatiei si implicit asupra lui.etc, etc.
E usor si simplu sa zici ca cineva minte si cu asta sa pui punct. Prin absurd, facetzi cumva ca doar pentru citeva minute, in intreaga lume sau macar 20% din ea sa spuna pe fatza adevarul si gata, adio specie umana..:)
Cea mai buna metoda sau una din metodele de a avea sau a determina pe cineva sa fie sincer cu tine este sa nu-l constringi intr-un fel sau altul. Observatzi ca oamenii mint cind sint incoltziti si de regula femeile sint experte la a incolti din toate directiile barbatzii si asta din n'spe motive.
Intodeauna urmaresc ceva, vor ceva, banuiesc ceva, nu este indeajuns ceva...asa ca usor se risca a ajunge sa obtina minciuni, inevitabil.
In fine, conteaza mult si personalitatea fiecarui individ in parte, barbat sau femeie. Intr-o lume plina de "cool girl", "bad girl", o lume a sexului "pe piine" servit non stop, o lume a comportamentului vulgar si baietzos, a tot mai multor reprezentate a sexului frumos, a capatuielii si marilor succese obtinute de tot mai multe dudui prin "metode specifice" si fara legatura cu sentimentele sau adevarul, se asteapta careva sa intilneasca la tot pasul un Romeo visator si sentimental, naiv si neprihanit, curat ca lacrima in intentzii si declaratii? Cine crede in asa ceva sa se astepte la cele mai mari deziluzii..
Nu stiu cine a dat tonul la dezmatz pina la urma, dar m-as feri sa arat cu degetul spre una din tabere...Pe scurt: nu vrei sa fii mintzit/a, atunci nu o cere sau fortza intr-un fel sau altul si asta e valabil pentru toate domeniile, relatia barbat vs femeie ocupind un onorabil loc de frunte.
nu mai publici nik?inceputul era promitator:D
Trimiteți un comentariu